joi, 20 noiembrie 2008

Scrisoare catre o prietena deznadajduita


Buna mea prietena,

Prima data vreau sa iti spun ca ori de cate ori simti nevoia, putem vorbi. Dar sunt convinsa ca te-ai simti mult mai bine si ai primi invataturi mai bune de la padre, decat de la mine. Sa nu intelegi in nici un caz din asta ca nu vreau sa te ajut din toata inima. Doar ca nu trebuie sa te increzi in rugaciunile mele, caci eu sunt o pacatoasa si de fiecare data cand simt ca El imi raspunde rugaciunilor mele am convingerea ferma ca nu pe mine m-a ascultat, ci pe padre...

Nu pot sa te ajut in vreun chip fizic, fiindca ajutorul e in propria ta inima, desi tu il cauti in afara. Ca si fericirea, el nu depinde de cineva sau ceva exterior tie. Tu trebuie sa inveti sa fii fericita si apoi vei vedea ca nu ai sa mai fii niciodata disperata sau satula de viata. Asta pot sa incerc sa fac, cu slabele mele puteri: sa te invat sa fii fericita. Viata asta "infecta", cum o numesti tu, poti sa o vezi din doua perspective: 1. din cea a omului din lume, care vrea sa fie fericit in termeni lumesti, trecatori, care oricat se lupta in viata asta nu va gasi fericirea si desavarsirea si astfel toata viata ii va fi un prilej de frustrare ca lucrurile nu i-au iesit asa cum a vrut, ca nu a facut curate si cutare lucru; sau 2. ca pe un prilej de sfintire, de dobandire a "imparatiei cerurilor". Leon Bloy, un mare convertit al secolului trecut (care fusese ateu convins) a spus pe patul de moarte: "Mor cu un singur regret imens referitor la viata aceasta: ca nu am fost sfant".

Daca vrei sa te ajut, am sa te ajut, asa cum pot si cum ma pricep (desi repet, repet, stiu ca ti-ar fi mai de folos sa vorbesti cu padre), dar nu te asigur ca o sa fie placut sau simplu ce zic. Mereu imi spui ca ce vrea Domnul de la noi nu este usor si e adevarat. Dar daca ar fi usor, atunci unde ar mai fi diferenta intre "calea cea larga, care duce la pieire si calea cea stramta", care duce la El? Sfantul Augustin spune: "Cel care te-a creat fara de tine nu poate sa te mantuiasca fara de tine". Adica El vrea sa ne mantuim toti, dar noi trebuie sa ne dobandim mantuirea, mantuirea vine numai prin asumarea crucii, prin lupta noastra de zi cu zi, de clipa cu clipa (tot sf. Paul spune" "Acum e ceasul mantuirii", adica mereu, in fiecare clipa trebuie sa lupti cu pacatele si cu caderile tale si cu nimicnicia ta, mantuirea nu o chestiune precum slabitul sau lasatul de fumat: ma apuc/ma las de maine, de luni, de la 1 ale lunii...).

De unde vine suferinta? In primul rand din faptul ca ne punem prea mult nadejdea in oameni, cand mai intai ar trebui sa ne-o punem in El. Din faptul ca alegem sa iubim mai mult creatura decat pe Creator. Oamenii ne vor dezamagi intotdeauna, oricat de mult ne-ar iubi sau oricat i-am iubi noi pe ei. Cand il pui pe Cristos in centrul iubirii tale, oamenii inceteaza sa te mai dezamageasca, ii iei asa cum sunt, e mai usor sa ierti si sa uiti... nu mai suferi atat de mult... Cand auzi cuvantul "martiri" iti vin in minte, probabil, cei care au murit in chinuri grele pentru credinta. Dar martir poate fi orice crestin, care in viata de zi cu zi, "isi ia crucea si il urmeaza" pe Isus, cu inima smerita, rabdatoare, cu incredere in Domnul, lasandu-se total in voia Lui... Si tu poti sa fii martir. Martir e sa te infrangi pe tine insuti cand ai putea sa spui ceva rau, dar alegi sa nu spui nimic sau sa spui ceva de bine. Martir e sa induri cu seninatate persecutiile din partea celor din jur, nedreptatea, mizeriile de zi cu zi... Psalmul 33 (care a devenit recent preferatul meu) spune ceva la care te rog sa te gandesti serios: "Domnul este aproape de cei cu inima zdrobita si-i mantuieste pe cei cu sufletul mahnit; multe incercari se abat peste cel drept, dar Domnul il elibereaza din toate".

Si inca 2 lucruri de meditat din "Tatal nostru":
- "faca-se voia Ta"; de ce spunem asta? din moment ce noua ne pasa doar sa sa faca voia noastra, El doar sa ne rezolve, ca un magician, cererile noastre... Credinta adevarata, cea mantuitoare, spune cu inima "faca-se voia Ta" si incredinteaza totul voii Lui...
- "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri": El ne iarta orice, absolut orice, dar cum sa ne ierte, cand noi suntem atat de neiertatori cu toti si chiar cu noi insine? El, care e Dumnezeu, iarta, iar noi, care suntem niste prapaditi, nu iertam...

Spui ca nu prea te mai rogi. Roaga-te cu cuvintele tale, nu vedea in rugaciune o poezie sau un ritual... O, cat asa vrea sa simti dulceata rugaciunii, nu vrei sa mai pleci de langa El... Stai in tacere, elibereaza-ti mintea de toate gandurile si FII cu El, STAI cu El, nu-i mai cere cutare si cutare, ci doar taci si stai cu El, roaga-l sa se faca voia Lui in viata ta. Si accept-o, asa cum e ea, e voia Lui... Oricat te-ai impotrivi, tot voia lui se face. Daca te impotrivesti, te impotrivesti Lui. Daca o primesti cu bucurie, El te va rasplati.

Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu implineste absolut orice rugaciune, cu urmatoarele conditii: sa cerem numai lucruri bune si spre mantuire (nu desertaciuni) (Isus a spus: "orice veti cere Tatalui meu, eu va voi darui"); sa cerem cu credinta totala ca vom primi (tuturor celor pe care i-a vindecat, Isus le-a spus: "Credinta ta te-a vindecat"); sa cerem cu staruinta (asa cum a cerut femeia cananeeanca, de cateva ori, pana cand Isus s-a induplecat de ea si i-a dat...)... Pentru ca Isus sa ne auda, mai trebuie sa fim uniti cu El prin sfintele Taine (prin spovada deasa si impartasanie) si sa ne propunem in fiecare clipa sa nu mai pacatuim, indiferent cat de mari sacrificii am face pentru asta... Nu poti sa traiesti dupa regulile lumii si sa pretinzi ca esti al lui Dumnezeu, sa ai pretentia ca El sa te asculte pe tine, tu care nu il asculti pe El... Spovada deasa si impartasania lucreaza in timp, in chip tainic, in inima ta, fiindca, asa cum spune padre al meu, "Impartasania nu e tinta, ci e mijlocul prin care ajungem la tinta (mantuirea)"...

Roaga-te "neincetat", cum spune sf. Paul. Prin rugaciune iti dobandesti pacea inimii, poti sa invingi absolut orice suferinta, oricat de mare... Cand esti trista, roaga-te. Cand esti disperata, roaga-te. Cand esti prigonita, roaga-te (mai ales pentru cei care te prigonesc). Cand esti bucuroasa, roaga-te. Si nu iti imagina ca asta inseamna sa bolborosesti in continuu rugaciuni cu buzele. E simplu: tine-ti mereu-mereu mintea si inima indreptate spre El, cere-i ajutorul in orice prilej. Te enerveaza cineva? Trage aer in piept si zi: "Isuse cu inima blanda si smerita, fa inima mea asemenea cu inima ta". Nu stii cum sa te descurci intr-o situatie? Zi: "Isuse, spune-mi cum ar trebui sa faca asta ca sa-ti fiu placuta tie". Nu mai poti? Zi: "Isuse, pana si pe tine te-a ajutat Simon sa-ti duci crucea, da-mi si mie pe cineva care sa ma ajute putin".

Dumnezeu te iubeste. Vorbesc foarte serios. El nu da nimanui mai mult decat poate sa duca si, prin incercarile astea, iti pune la incercare credinta, vrea sa vada daca si tu il iubesti pe El. Din FAPTE, nu din vorbe. Sa mergi la biserica e simplu: corul canta frumos, florile sunt frumoase, parintele e bland. Dar asta nu inseamna ca esti al lui Isus. Al Lui esti numai cand iti duci crucea si cand te lupti sa faci toate lucrurile astea care spui ca ti se par grele. Fa-le din iubire pentru El si or sa ti se para mai usoare...

Un comentariu:

just me-Flory spunea...

No comment...ce pot sa zic? Cred ca faptul ca te-am intalnit nu a fost o simpla intamplare, cred ca asa a vrut El sa se intample. A stiut ca prin tine il voi gasi pe El. Tu ai fost "intermediarul". I-am cerut de nenumarate ori, cu disperare, solutii la problemele mele si mi te-a scos in cale pe tine. Am invatat ca si eu, ca toata omenirea, trebuie sa-mi port crucea; si sa ma bucur daca este mai grea si mai mare, pentru ca Dumnezeu ma iubeste si vrea sa ma puna la incercare. Iti multumesc ca te gandesti la mine si ma sustii neincetat.
Iar pentru cei care nu o cunosc pe Claudia...este dovada vie a faptului ca exista prieteni adevarati, dispusi sa te ajute neconditionat. Pentru mine intalnirea cu Claudia constitutie un episod important in viata mea, in sensul ca acum, cand vorbesc la timpul trecut, exista un "km 0", si anume momentul cand am cunoscut-o; viata mea se imparte in doua etape: pana s-o intalnesc pe Claudia si dupa ce am intalnit-o pe Claudia. Va doresc tuturor sa aveti parte de o asemenea experienta, de o prietena, de un excelent sfatuitor, de un "inger" care sa va reaminteasca ca viata e frumoasa, care sa il readuca pe Dumnezeu in viata voastra.
Cu cea mai mare sinceritate marturisesc ca, pentru mine, Claudia este un trimis al celui de Sus, atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ajutor...
Si eu te iubesc, mult de tot, si sper ca Dumnezeu sa te rasplatesca pe masura binelui pe care l-ai adus in viata mea.