Frecventez, de ceva vreme, sesiunile de lectio divina conduse de pr. Tarciziu Şerban la Bărăţie, în fiecare joi seara, după Sf. Liturghie de la ora 18:00. Nu pot să îmi ascund entuziasmul faţă de aceste întâlniri în care Duhul Sfânt îşi face simţită atât de pregnant prezenţa în inima mea… sunt adevărate urcuşuri spirituale care beneficiază de îndrumarea unei călăuze atât de iscusite (intelectual, dar mai cu seamă duhovniceşte) cum este pr. Tarciziu…
Joia care a trecut a avut ca temă evanghelia duminicii de astăzi, a patra din Advent: episodul Bunei-Vestiri din Lc 1,26-38. Reascultând textul, astăzi, la Sf. Liturghie, am rememorat două cuvinte care mi-au strălucit în minte (şi mai ales în inimă!) de joi seara… Două cuvinte pe îmi propun să mă lupt ca să mi le asum în trăirea mea creştină cotidiană, încercând, cu slabele mele puteri, să dau viaţă cuvântului evangheliei...
Primul este încredinţare. El reiese din cuvintele pe care îngerul i le adresează Sfintei Fecioare: „Bucură-te... Domnul este cu tine!” (Lc 1,28) şi „La Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37). Singurul izvor de bucurie autentică (mai ales în lupta cu vicisitudinile) e această asigurare că Domnul îmi este mereu alături şi că pentru „a muta munţii din loc”(cf. Mt 17,20) trebuie doar să pătrund înţelesul acestui adevăr elementar: că Dumnezeu poate orice, eu trebuie doar să cred asta cu tărie. Ceea ce îmi inspiră propunerea de a-l invoca mai des în rugăciunea personală pe Arhanghelul Gabriel, nu doar pentru că el aduce veşti bune, ci mai ales pentru că numele lui înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, aşadar este cel mai potrivit mijlocitor pentru a obţine de la Dumnezeu ceea ce pentru oameni pare imposibil...
Al doilea cuvânt este disponibilitate. La Buna-Vestire, Fecioara din Nazaret primeşte deopotrivă o misiune şi un itinerariu, care solicită din partea ei disponibilitatea de a participa la o lucrare care nu e una proprie, ci una a lui Dumnezeu. Această „fecioară logodită cu un bărbat din casa lui David” (Lc 1,27) avea, iată, deja trasat un itinerariu, care, acceptând chemarea îngerului, acceptă, implicit şi necondiţionat, să îi fie schimbat (atenţie! să îi fie schimbat, nu să îl schimbe ea însăşi!). Cât de puţină disponibilitate am eu faţă de planul lui Dumnezeu! Eu, care îmi fac singură planuri pentru mine însămi şi mult prea rar sunt gata să accept schimbarea lor, deşi atât de des El mă lasă să văd clar cum căile Lui şi căile mele sunt atât de îndepărtate, gândurile Lui şi gândurile mele sunt atât de diferite (cf. Is 55,8)... Maria a lăsat totul deoparte la cuvântul îngerului (e surprinzător chiar un mic detaliu ce poate părea „profan”, acela că ea nici măcar nu îşi face griji în privinţa părerii lui Iosif, având parcă o preştiinţă a episodului vizitei îngerului în vis către el)...
Încredinţare... disponibilitate... Dintre toate reprezentările acestei pericope, cea mai dragă îmi este aceea a lui Fra Angelico, zugrăvită în 1440 în Mănăstirea San Marco din Florenţa. Şi asta nu pentru că îl admir în chip deosebit pe acest umil frate dominican a cărui iubire faţă de Domnul era atât de delicată încât contemporanii spun că vărsa lacrimi de fiecare dată când îl picta pe Isus. Nici pentru că sunt o împătimită a artei sale (fac o paranteză pentru a spune că, lucru mai puţin cunoscut, Fra Angelico a fost beatificat în 1982 de către papa Ioan Paul al II-lea şi declarat patron al artiştilor plastici, fiind sărbătorit în calendarul roman la data de 18 februarie). Şi nici pentru că aceasta frescă ar fi celebră, căci dragul meu Fra Angelico a pictat mai multe Bune-Vestiri, iar aceasta chiar nu este cea mai cunoscută (probabil că notorietatea îi revine frescei realizate zece ani mai târziu în aceeaşi locaţie). Nu, nimic din toate astea. Reprezentarea despre care vorbesc este cea mai apropiată inimii mele tocmai pentru că redă atât de fidel aceste două cuvinte: încredinţare (că Domnul e mereu cu cei care se lasă în mâna Sa ocrotitoare e probat de strălucirea care inundă încăperea, venind parcă de dincolo de aripile îngerului binevestitor) şi disponibilitate (Fecioara ţine mâinile încrucişate şi se înclină smerită la cuvântul adus de masagerul divin).
În această seară, având înaintea ochilor icoana lui Fra Angelico, cutez să o rog pe milostiva beneficiară a mesajului din evanghelia acestei zile, pe buna Mamă a Mântuitorului, pe cea atât plină de har să mijlocească pentru ca eu, slugă nevrednică şi îndărătnică, să dobândesc înţelepciunea încredinţării totale în mâinile Domnului şi disponibilitatea continuă de a accepta voia Sa în viaţa mea...
Joia care a trecut a avut ca temă evanghelia duminicii de astăzi, a patra din Advent: episodul Bunei-Vestiri din Lc 1,26-38. Reascultând textul, astăzi, la Sf. Liturghie, am rememorat două cuvinte care mi-au strălucit în minte (şi mai ales în inimă!) de joi seara… Două cuvinte pe îmi propun să mă lupt ca să mi le asum în trăirea mea creştină cotidiană, încercând, cu slabele mele puteri, să dau viaţă cuvântului evangheliei...
Primul este încredinţare. El reiese din cuvintele pe care îngerul i le adresează Sfintei Fecioare: „Bucură-te... Domnul este cu tine!” (Lc 1,28) şi „La Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37). Singurul izvor de bucurie autentică (mai ales în lupta cu vicisitudinile) e această asigurare că Domnul îmi este mereu alături şi că pentru „a muta munţii din loc”(cf. Mt 17,20) trebuie doar să pătrund înţelesul acestui adevăr elementar: că Dumnezeu poate orice, eu trebuie doar să cred asta cu tărie. Ceea ce îmi inspiră propunerea de a-l invoca mai des în rugăciunea personală pe Arhanghelul Gabriel, nu doar pentru că el aduce veşti bune, ci mai ales pentru că numele lui înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, aşadar este cel mai potrivit mijlocitor pentru a obţine de la Dumnezeu ceea ce pentru oameni pare imposibil...
Al doilea cuvânt este disponibilitate. La Buna-Vestire, Fecioara din Nazaret primeşte deopotrivă o misiune şi un itinerariu, care solicită din partea ei disponibilitatea de a participa la o lucrare care nu e una proprie, ci una a lui Dumnezeu. Această „fecioară logodită cu un bărbat din casa lui David” (Lc 1,27) avea, iată, deja trasat un itinerariu, care, acceptând chemarea îngerului, acceptă, implicit şi necondiţionat, să îi fie schimbat (atenţie! să îi fie schimbat, nu să îl schimbe ea însăşi!). Cât de puţină disponibilitate am eu faţă de planul lui Dumnezeu! Eu, care îmi fac singură planuri pentru mine însămi şi mult prea rar sunt gata să accept schimbarea lor, deşi atât de des El mă lasă să văd clar cum căile Lui şi căile mele sunt atât de îndepărtate, gândurile Lui şi gândurile mele sunt atât de diferite (cf. Is 55,8)... Maria a lăsat totul deoparte la cuvântul îngerului (e surprinzător chiar un mic detaliu ce poate părea „profan”, acela că ea nici măcar nu îşi face griji în privinţa părerii lui Iosif, având parcă o preştiinţă a episodului vizitei îngerului în vis către el)...
Încredinţare... disponibilitate... Dintre toate reprezentările acestei pericope, cea mai dragă îmi este aceea a lui Fra Angelico, zugrăvită în 1440 în Mănăstirea San Marco din Florenţa. Şi asta nu pentru că îl admir în chip deosebit pe acest umil frate dominican a cărui iubire faţă de Domnul era atât de delicată încât contemporanii spun că vărsa lacrimi de fiecare dată când îl picta pe Isus. Nici pentru că sunt o împătimită a artei sale (fac o paranteză pentru a spune că, lucru mai puţin cunoscut, Fra Angelico a fost beatificat în 1982 de către papa Ioan Paul al II-lea şi declarat patron al artiştilor plastici, fiind sărbătorit în calendarul roman la data de 18 februarie). Şi nici pentru că aceasta frescă ar fi celebră, căci dragul meu Fra Angelico a pictat mai multe Bune-Vestiri, iar aceasta chiar nu este cea mai cunoscută (probabil că notorietatea îi revine frescei realizate zece ani mai târziu în aceeaşi locaţie). Nu, nimic din toate astea. Reprezentarea despre care vorbesc este cea mai apropiată inimii mele tocmai pentru că redă atât de fidel aceste două cuvinte: încredinţare (că Domnul e mereu cu cei care se lasă în mâna Sa ocrotitoare e probat de strălucirea care inundă încăperea, venind parcă de dincolo de aripile îngerului binevestitor) şi disponibilitate (Fecioara ţine mâinile încrucişate şi se înclină smerită la cuvântul adus de masagerul divin).
În această seară, având înaintea ochilor icoana lui Fra Angelico, cutez să o rog pe milostiva beneficiară a mesajului din evanghelia acestei zile, pe buna Mamă a Mântuitorului, pe cea atât plină de har să mijlocească pentru ca eu, slugă nevrednică şi îndărătnică, să dobândesc înţelepciunea încredinţării totale în mâinile Domnului şi disponibilitatea continuă de a accepta voia Sa în viaţa mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu